My name is love

8 ani mai tarziu, m-am trezit. Acum sunt eu. Las in urma mastile si falsele personalitati construite de-a lungul timpului, las in urma iluziile unui eu inchipuit si a unor scopuri nedorite cu adevarate. Azi ma regasesc.

Viitorul e in fata, dar lectiile se afla mereu in trecut. Ce alegeri ai facut? Au fost corecte? Ce ti-au adus si cu ce pret? Ai schimba ceva? Daca da, de ce? Si atunci de ce nu o faci? Prea tarziu. Da, prea tarziu.

Daca mai vrei din cand in cand sa deschizi usile trecutului, fa-o. Dar cauta lucruri frumoase, cauta oameni deosebiti si momente memorabile, cauta zambete sincere si iubirea nebuna pe care ai pierdut-o. Ei, si daca ai pierdut-o, ce? Puteai sa o ai, putea sa vina la pachet cu fericire, putea sa fie “for a lifetime”. Dar n-a fost. Si poti sa plangi pentru ca ai pierdut-o, sau poti sa razi amintindu-ti de ea. Eu zic sa razi, ca si acum mai prinzi cate un fluture in stomac cand te gandesti la el.

Si apoi, ai mereu ziua de azi, si crede-ma nu iti cere nimeni sa ai mereu un plan. Trebuie doar sa te trezesti si sa respiri si restul este viata. Si da, e greu sa fii tu, dar e si mai obositor sa incerci sa fii “altcineva”. ¬†Pana la urma, suntem toti frumosi, chiar daca unii miros a liliac si altii a tigara, chiar daca unii au gust de whiskey si altii de cafea.

Eu zic sa iubesti. Si cand iubesti, sa o faci cu zambetul pe buze, fara sa astepti nimic la schimb. Iubeste-te pe tine prima data, si apoi pe restul, dar iubeste.

Azi imi iubesc trecutul, pe cel dureros, care m-a umplut de cicatrici si rani, trecutul negru care m-a facut sa renunt la mine si la viata, trecutul hidos care m-a facut sa renunt la iubirea mea nebuna si fluturii din stomac. Il iubesc pentru ca m-a invatat ca mai am si un viitor si acolo orice e posibil. Si cicatricile sunt dovezi ca am supravietuit, nu mai dor oricum, dar nici nu dispar.

Daca iubesti uratul, macar o parte din el se transforma in frumos, iar restul se transforma in lectii.

Advertisements